PROFESIA DE INGRIJITORI BATRANI LA DOMICILIU: Interviu cu doamna I.Margareta
Faceți cunoștință cu doamna Margareta din România, o îngrijitoare cu experiență care a acceptat cu amabilitate să ne împărtășească experiența sa de îngrijire a persoanelor în vârstă în Germania. În timpul interviului, ea va vorbi despre cum reușește să facă față cu succes acestei sarcini solicitante, folosindu-și abilitățile și grija pentru persoanele vârstnice.
1.De cât timp lucrați ca îngrijitor persoane vârstnice?
De 5 ani. Am început din curiozitate. Eram în Germania în vacanță la fiica mea,când m-a sunat o prietenă care de 5 luni îngrijea o doamnă de 97 de ani. M-a întrebat dacă nu vreau sa lucrez ca ingrijitoare la acea doamnă, deoarece ea voia sa plece acasă și nu avea înlocuitoare. După ce mi-a prezentat cazul, i-am spus ca îmi este teama ca nu mă voi descurca cu limba germană. Mi-a cerut acceptul de a-mi da numărul de telefon unui agent de recrutări pentru un interviu în limba germană. Domnul mi- a zi că dacă ne-am înțeles la telefon, față în față va fi mai ușor pentru ca avem mâini și picioare pentru a le folosi în comunicare pentru a ne înțelege și mai bine.
Văzând că m-an descurcat bine în îngrijirea doamnei si am câștigat și bani frumoși, vara următoare am colaborat din nou cu acea agenție, două luni în perioada vacanței de vară.
Apoi am aflat de pe internet de Linara, iar faptul ca nu percepe nici un comision, m-a determinat sa închei colaborarea cu prima agenție căreia ii plăteam 100€ pe luna comision plus un tva de 19% din câștig și sa accept colaborarea cu Linara Fair Care.
2. De ce v-ați decis să lucrați ca îngrijitor în Germania?
Pentru un câștig suplimentar și pentru a-mi vizita copiii care locuiesc în Germania de 15 ani.
3. Puteți descrie cum este pentru dumneavoastră o zi obișnuită de lucru în îngrijirea unui pacient?
Da!
Ma trezesc la ora 7.00. Până la ora 8.00 când ii dau pacientului un pahar cu apa pentru a-si lua pastila, am timp sa pregătesc micul dejun, sa beau o cafea... După ce își ia pastila, domnul mai sta putin în pat după care se ridică, merge la baie pentru toaleta de dimineață. Apoi vine în dormitor, îl ajut sa scoată pijamaua și sa să-și pună hainele de zi, după care mâncăm împreună. După servirea micului dejun, domnul citește ziarul, eu ma ocup de treburile casnice sau merg la cumpărături. De obicei zilele de luni, miercuri și vineri sunt zile de cumpărături. La ora 11 pregătesc prânzul, la ora 12 mâncăm. De la ora 13.00 la 15.00 avem pauza de odihnă. La ora 15.00 este "Kaffee Zeit" , servim o cafea și ceva dulce, după care plecam la plimbare. La întoarcere, domnul trebuie sa se întindă un sfert de ora pentru a-si odihni picioarele. După aceea pana la ora 19 când cinăm, jucam sudoku, povestim. ..
După cina , pana eu strâng masa, spăl vasele, domnul se uita la TV la știri. De la ora 20.00 pana la ora 22.00 avem diferite activitati: jocuri, ascultam muzica, povestim, ne uitam la un film, în fiecare zi altceva ca să nu ne plictisim.
La ora 22.00, toaleta de seara, imbracam pijama și la somn.
Pana dimineața la ora 8, nu mai am treabă!
4. Ce dificultăți pot apărea atunci când lucrați ca îngrijitor și ce sfaturi ați da pentru a le depăși?
Cele mai frecvente dificultăți sunt cele de înțelegere, de comunicare, fapt care duce la reticența pacientului fata de îngrijitor Apoi, necunoașterea istoricului vieții personale, a tabieturilor, a nevoilor pacientului. Acesta are nevoie și de comunicare, socializare și atenție pe lângă sprijinul acordat în treburile casnice, cumpărături, ajutor la baie, îmbrăcat/dezbrăcat.
Îngrijitorul trebuie sa fie rabdator , să fie un bun ascultător, să-și păstreze calmul indiferent de situație, sa folosească mereu un ton adecvat, calm si cald în comunicarea cu pacientul. Un astfel de
comportament face ca orice dificultate să fie depășită cu brio, mai ales dacă se menține o comunicare și legătură bună cu familia persoanei îngrijite.
5. Ce calități esențiale credeți că ar trebui să aibă un îngrijitor pentru a avea succes la locul de muncă?
După părerea mea, calitățile esențiale ale unui îngrijitor sunt:
- răbdarea - lucram cu o persoana vulnerabilă
- ascultarea activă - îl facem pe pacient să înțeleagă că el este foarte important pentru noi prin grija pe care i-o acordăm, atenția la nevoile sale
- comunicarea - vocea caldă, calmă și tonul folosit în comunicarea cu pacientul face diferența între acceptare și refuzare a ingrijitorului
- sociabil - menține legătura cu familia, semnalează orice schimbare în bine sau în rău a pacientului.
- sa fie asertiv ( echilibrat ) si sa nu se lase copleșit de greutățile cazului
- și nu în ultimul rand , sa pună nevoile pacientului pe primul plan, astfel încrederea pacientului și a familiei lui îngrijitor creste, se dezvoltă o armonie între ei.
6. Cum aveți grijă de bunăstarea dumneavoastră fizică și emoțională atunci când aveți grijă de pacienți?
Pentru armonia mea fizică, folosesc pauza mea pentru a mă odihni, iar pe plan emotional prin apelurile video cu familia mea din țară, discuții cu pacientul în care ne povestim reciproc trăirile, experientele, reușitele și eșecurile noastre, ne solicitam sfaturi cu privire la rezolvarea problemelor dacă acestea apar în perioada îngrijirii.
7. Cum construiți încrederea cu familiile persoanelor pe care le îngrijiți?
În primul rand prin modul în care il îngrijesc, comunic și ii satisfac nevoile de baza. De-asemenea prin menținerea legăturii constante cu familia pacientului.
Gradul de satisfacție a lui privind modul în care este îngrijit sporește încrederea familiei în ingrijitor.
8. Ne puteți povesti despre cele mai interesante sau cele mai reușite momente din cariera dumneavoastră de îngrijitor?
Da! Momentul în care pacientul meu cu Alzheimer și început de demență a acceptat să mergem la plimbare prin gradina și curtea imensa a casei. Am povestit, am mâncat fructe din pomi, am râs, am cantat cantece de drumeție împreună. La final , la întoarcere pe terasa casei, mi-a luat mâinile spunandu-mi ca a fost cea mai frumoasa zi din viata lui.
O alta pacientă, doamna de 97 de ani, după baia generală mi-a mulțumit spunandu-mi ca nu a mai fost așa spălată de cand a fost.mică și o spala mama ei.
Iar pacientul actual, în urma îngrijirilor și a exercițiilor zilnice, la recomandarea kinetoterapeutului a reusit sa se deplaseze prin casă și sa facă plimbări scurte cu bastonul, dupa ce inițial a fost adus acasă în scaunul cu rotile.
Iar faptul ca în toate cele trei cazuri pe care le-am avut am fost considerată ca și un membru al familiei, eu zic că este într-adevăr o reușită, o mulțumire sufletească pentru ca demonstrează o recunoaștere a muncii mele.
9. Care a fost experiența dumneavoastră de lucru cu compania noastră?
Am o experienta foarte plăcută cu compania dumneavoastră datorita faptului ca pe lângă faptul că nu percepe nici un comision de la ingrijitori, este o agenție serioasă, de încredere, transparentă cu un personal calificat și amabil care nu m-a dezamăgit niciodată. De câte ori am avut vreo problema sau vreo nelămurire am sunat, am fost ascultata indrumata și sprijinita .
De asemenea am avut oportunitatea de a urma și un curs de calificare în îngrijirea persoanelor varstnice tot prin Linara Fair Care.
10. Ce credeți că face ca lucrul cu compania noastră să fie important și unic pentru dumneavoastră?
Faptul ca Linara FairCare este o companie serioasa care nu nu înșală oamenii cu promisiuni deșarte, ceea ce mi s-a spus aceea am găsit la fata locului, am parte de consiliere și sprijin în timp real, m-a ajutat sa mă dezvolt atat pe plan personal cat si profesional prin cursul de limba germană și ingrijire la domiciliu, îmi organizează transportul de acasă la locul de munca și retur, mi-a dovedit ca este agenție serioasă care într-adevăr se interesează de persoanele cu care lucrează, ceea ce este foarte important pentru un îngrijitor care se confrunta cu necunoscutul într-o tara străină. Pentru mine este unica agenție în care pot sa sa am 100% încredere și pe care o recomand cu căldură tuturor celor ce vor sa lucreze în acest domeniu.
Nu as schimba aceasta companie cu nici o altă agenție niciodată. Sunt pe deplin mulțumită de aceasta colaborare !
11. Ce momente vă fac plăcere și vă aduc satisfacție în munca dumneavoastră?
Momentele în care pacienții mei se simt bine și în siguranță cu mine. Dacă lor le este bine și mie îmi este bine Iar munca este mai ușoară. Deasemenea modul în care sunt tratată atat de pacient cât și de familia lui, de faptul ca abia așteaptă să mă reîntorc la ei.
12. Ce sfaturi practice ați putea da altor îngrijitori pe baza experienței dumneavoastră?
Comunicarea eficientă cu pacientul și familia lui este cheia succesului.
Răbdarea, înțelegerea si receptivitatea la nevoile de ingrijire, activitățile de terapie optională cum ar fi: diferitele jocuri pe care pacientul sa le joace cu placere, meloterapia (ascultarea muzicii preferate, a muzicii de relaxare, dar și a muzicii noastre pentru a-i arăta cultura noastră, obiceiurile noastre. Un om bine îngrijit este un om mulțumit și implicit un îngrijitor bun, apreciat și recomandat arat de persoana pe care o îngrijești cât și de familia acestuia!
Mulțumesc Linara FairCare pentru aceasta colaborare frumoasă, serioasă și de încredere pe care o recomand cu căldură oricui dorește un loc de munca în îngrijire la domiciliu!